Duminică, 07 Iunie 2026

Iată estimările Patronatului european pentru economia zonei euro

de Cuget Liber Marţi, 28 Mai 2013 110 2 min citire
Iată estimările Patronatului european pentru economia zonei euro
Patronatul european, BusinessEurope, prevede că anul acesta PIB-ul zonei euro se va contracta cu 0,4%, dar va crește cu 1,1% anul viitor, însă cu condiția ca încrederea să revină pe piețe, consemnează agenția EFE. Cât privește ansamblul Uniunii Europene, pentru anul în curs, BusinessEurope prevede o creștere economică zero și o expansiune moderată de 1,4% anul viitor.
Evoluția economică va fi în continuare foarte inegală de la o țară la alta. Astfel, în timp ce economia Germaniei va crește cu 0,8% anul acesta și cu 1,9% anul viitor, iar cea a Marii Britanii cu 1% și respectiv 2%, la cealaltă extremă se vor situa Spania (- 1,5% și 0,8%), Italia (-1,1% și 0,6%) și Franța (-0,2% și 0,7%).
În comparație cu ultimele previziuni anunțate în toamna anului trecut, cele difuzate ieri au fost revizuite în scădere. O "preocupare majoră" va continua să fie șomajul, care, potrivit estimării BusinessEurope, în zona euro va fi de circa 12% anul acesta și nu ar urma să scadă anul viitor decât cu 0,1%, iar pe ansamblul UE se va situa la aproximativ 11,1% și este prognozat să scadă anul viitor cu 0,5%. Niveluri record ale șomajului vor continua să se înregistreze în Grecia (27,6), Spania (27%), Portugalia (18,2%) și Italia (11,8%).
Cât privește deficitul bugetar, acesta este estimat pentru 2013 la 3,3% din PIB pentru toate țările UE și 2,8% pentru zona euro, dar datoria publică își va menține tendința de creștere, urmând să ajungă la sfârșitul anului în curs la 89,3% din PIB pe ansamblul UE și la 95% din PIB în zona euro.
Potrivit BusinessEurope, investițiile din sectorul privat și creșterea consumului ar putea contribui la creșterea economică așteptată pentru anul viitor. Dar condițiile băncilor pentru acordarea de împrumuturi vor continua să fie foarte diferite de la o țară la alta, iar accesul dificil la credite va afecta investițiile și revigorarea economiei.
v v v
Cancelarul german Angela Merkel avertizează că șomajul în rândul tinerilor din Europa a atins un nivel inimaginabil, care necesită acțiuni urgente, inclusiv cheltuirea mai eficientă a fondurilor comunitare, pentru crearea de locuri de muncă.
Prezentă la un congres al Partidului Creștin Democrat în orașul Muenster, Merkel a spus că Germania analizează împreună cu partenerii europeni cum să fie cheltuite cât mai eficient fonduri UE de 6 miliarde de euro, după ce șomajul în rândul tinerilor a depășit 50% în mai multe țări membre, relatea-ză Bloomberg.
"Trebuie să acționăm rapid. Nu suntem un continent sărac și trebuie să reușim să facem progrese", a arătat Merkel. 
Taguri
Articolul anterior Mandatul parlamentarului traseist ar putea să înceteze prin referendum
Articolul următor Incidente violente la Paris

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei