Luni, 08 Iunie 2026

Imaginile zilei! Premierul și ministrul Finanțelor în drum spre Bruxelles: Unul zboară la economic, celălalt la business

de Madalina PETRESCU Miercuri, 21 August 2024 426 1 min citire
Imaginile zilei! Premierul și ministrul Finanțelor în drum spre Bruxelles: Unul zboară la economic, celălalt la business
Premierul Marcel Ciolacu și miniștrii Marcel Boloș, Adrian Câciu și Radu Oprea au plecat, miercuri, la Bruxelles pentru discuții cu reprezentanții Comisiei Europene. Cei patru au plecat cu o cursă de linie de pe Aeroportul Otopeni. În imaginile surprinse de echipa Antena 3 CNN, ministrul Finanțelor Marcel Boloș stă la clasa business, în timp ce premierul Marcel Ciolacu poate fi văzut la clasa economic.
Întrebat în avion ce negociază la Bruxelles, ministrul Finanțelor a răspuns: „multe lucruri bune pentru țară”. „Nu negociem măsuri fiscale, este discuția de principiu. Vedem cum se derulează lucrurile", a spus acesta.
Ministrul Boloș a putut fi observat cu mai multe dosare în brațe, în timp ce premierul Ciolacu se uita în telefon înainte de decolare.
În ședința de guvern de miercuri, Marcel Ciolacu a anunțat că va face o vizită la Bruxelles și va discuta joi cu președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, despre viitorul comisar european din partea României, stadiul îndeplinirii PNRR, dar și despre situațiile legate de conducerile companiilor de stat din Energie și Transporturi.
Voi pleca după amiază la Bruxelles pentru întâlnirea de mâine cu președinta Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen. Vom discuta despre stadiul îndeplinirii PNRR, împreună cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și ministrul Finanțelor. Vom analiza și ultimele evoluții despre Cererea de Plată 3, concret situațiile legate de conducerile companiilor de stat din energie și transporturi", a declarat Marcel Ciolacu.
Taguri
Articolul anterior Cel mai… inteligent copil
Articolul următor Bărbatul surprins de fulger pe munte arată ce a pățit. Salvamontiștii fac recomandări

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei