Împăratul Japoniei, Akihito, care a fost internat duminica trecută, din cauza unei bronșite și urma să fie externat vineri, va rămâne în spital cel puțin încă o zi, după ce i-a revenit febra, a informat agenția de presă niponă Kyodo.
- Publicitate -
Akihito, care va împlini 78 de ani luna viitoare, primise inițial undă verde din partea medicilor să se întoarcă la palat, însă va rămâne la Spitalul Universitar din Tokyo până sâmbătă sau chiar mai mult, după ce tusea sa s-a înrăutățit și i-a crescut febra, a menționat sursa citată.
Akihito, care a urcat pe tron după moartea tatălui său, Hirohito, în 1989, a petrecut o mare parte din ultimele două decenii încercând să micșoreze distanța dintre familia imperială și popor. La cinci zile după ce un cutremur devastator urmat de tsunami a lovit nord-estul Japoniei în luna martie, împăratul Akihito și-a făcut o rară apariție televizată și în luna aprilie a călătorit în zonele afectate împreună cu împărăteasa Michiko, 77 de ani.