Duminică, 07 Iunie 2026

În stațiunea tineretului distracția ține până la răsăritul soarelui

de Alina ENACHE Marţi, 19 August 2008 1001 2 min citire
Costinești - stațiunea tineretului, a exuberanței, capitala distracției pe litoralul românesc. În week-end, mega-petrecerile se țin lanț.
Când vine vorba de distracție, tinerii nu mai țin cont de nimic. Încep seara cu o plimbare pe faleză, continuă cu un concert, apoi cu dansuri în cluburi și discoteci. Distracția se încheie abia la răsăritul soarelui.
E vineri seară. Pe aleea de promenadă, abia ai loc să mergi. E aglomerat și pe plajă, deși s-a înnoptat demult. La Galele Studențești, pe scena amplasată lângă Obelisc, cântă Mircea Vintilă. Tinerii îl acompaniază și gustă melodiile pe care cu ani în urmă le ascultau și părinții lor. Unii s-au așezat pe nisip, alții cântă sau dansează. Îndrăgostiții se giugiulesc lângă Obelisc. Muzica folk reînvie farmecul Costineștiului.
Concertul lui Vintilă se încheie pe la 11.00 noaptea. Mulțimea de tineri de lângă Obelisc se îndreaptă acum spre alte distracții. Tot lângă simbolul stațiunii, la Tropicana Beach, începe petrecerea. Muzică pe toate gusturile. Fără manele. Băutură din plin, bună-dispoziție și atât - asta e rețeta pentru o noapte de pomină în stațiunea bucuriei, spun tinerii. Acolo se dansează pe plajă, iar în loc de mese și scaune, tinerii au la dispoziție butuci din lemn. Fără fițe, fără prejudecăți.
Cei care vor concerte și un spațiu de distracție convențional aleg cluburile și discotecile "clasice". La intrare în Discoteca Tineretului, e, ca de obicei, foarte aglomerat. Mai bine de 150 de persoane așteaptă să intre în discotecă. Se anunță un concert de pomină - Voltaj și DJ Project, așa că fanii trebuie să fie neapărat pe fază. Ce mai contează că au de așteptat poate mai bine de o oră la intrare?!
Prin stațiune e foarte aglomerat. Toate terasele sunt deschise. Lume multă peste tot. E coadă și la fast-food, și acolo unde se vând gogoși cu dulceață, și la tonetele cu porumb fiert.
La Costinești distracția durează, obligatoriu, până în zori. "E frumos, ne place foarte mult, ne distrăm în fiecare seară. E cam aglomerat, dar e foarte frumos. Noi am venit acum trei zile și e prima oară când alegem stațiunea asta", ne povestesc Ioana și Andrei, din București.
Chiar dacă stațiunea pare un imens bazar, tinerii nu țin cont de nimic atunci când vine vorba de distracție. Stau pe plajă până în zori, pentru a prinde răsăritul de soare, dansează în jurul mașinilor, cântă…Iar ziua stau pe plajă, cu gândul la distracțiile de noapte, când o iau de la capăt…
Articolul anterior Average salary in Romania to reach 3,000 lei in 4 yrs, finance minister estimates
Articolul următor Trotuarele constănțene - întreținute cu eterna indiferență

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei