Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Incidente în Irlanda de Nord, înaintea vizitei lui Joe Biden

de Madalina PETRESCU Marţi, 11 Aprilie 2023 248 < 1 min citire
Incidente în Irlanda de Nord, înaintea vizitei lui Joe Biden
Un grup de manifestanţi a atacat cu cocktailuri Molotov o mașină de poliţie. Incidentul a avut loc în Derry, un oraş din Irlanda de Nord, cu o zi înainte ca Joe Biden să sosească la Belfast.
Zeci de poliţişti şi vehicule ale serviciilor secrete au descins marţi dimineaţă la Belfast, în Irlanda de Nord, într-o operaţiune majoră de securitate înaintea vizitei preşedintelui american Joe Biden, relatează PA Media/dpa.
Avionul Air Force One va ateriza pe aeroportul internaţional din Belfast în cursul serii de marţi, dând startul vizitei de patru zile a lui Biden pe insulă, în provincia britanică Irlanda de Nord şi în Republica Irlanda, scrie Agerpres.
Vizita a fost programată pentru a coincide cu împlinirea a 25 de ani de la Acordul din Vinerea Mare, care în mare parte a pus capăt celor trei decenii de violenţe.
John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA, a declarat că vizita de trei zile a preşedintelui Biden nu va fi afectată de incident. Joe Biden și Rishi Sunak urmează să ţină o conferinţă la un hotel din Belfast, iar miercuri președintele american va susține un discurs într-un campus universitar.
Taguri
Articolul anterior Dorel la Primăria Valu lui Traian. 13 trenuri au avut întârzieri de o oră
Articolul următor SUA a reafirmat sprijinul Ucrainei, în plin scandal al scurgerii de informații clasificate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei