Vineri, 05 Iunie 2026

Infractor condamnat în SUA la 218 ani de închisoare

de Cuget Liber Sâmbătă, 25 August 2012 285 1 min citire
Pierre Mercado, șeful grupării infracționale americane Asian Boyz, a primit ieri o condamnare la 218 ani de închisoare, transmite Xinhua.
Bărbatul a fost găsit vinovat de instanță pentru uciderea a patru persoane, cinci tentative de omor și două răpiri comise în ceea ce gruparea sa numea 'vara nebuniei' din 1995, când a încercat să dobândească statutul de cea mai temută gașcă din Los Angeles, a precizat adjunctul procurorului districtual, Hoon Chun.
În timp ce majoritatea găștilor de cartier doresc să facă bani prin trafic de droguri, Asian Boyz era 'specializată' în spargeri și jafuri. Mercado (38 ani) este cel din urmă membru al grupării ajuns în fața instanței.
Asian Boyz este o grupare asiatico-americană formată în 1985 de către tinerii cambodgieni din sudul Californiei, însă are 'filiale' pe întregul teritoriu al Statelor Unite.
Pierre Mercado, împreună cu fratele său mai mare Marvin, și el membru important al grupării, reușiseră să fugă în Filipine la scurt timp după comiterea actelor violente. Ambii au fost arestați în 2007 și aduși la Los Angeles pentru a fi inculpați. Marvin Mercado a fost acuzat de opt omucideri și condamnat anul trecut la opt pedepse cu închisoarea pe viață, fără posibilitatea de a fi eliberat condiționat.
Taguri
Articolul anterior Un avion de agrement s-a prăbușit în estul Franței: Patru elvețieni au murit
Articolul următor Baschet masculin / România - Bosnia Herțegovina 79-84, în preliminariile CE 2013

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei