Vineri, 05 Iunie 2026

Înregistrare șocantă cu copilul ISIS

de Cuget Liber Vineri, 12 Februarie 2016 181 < 1 min citire
Înregistrare șocantă cu copilul ISIS
Băiatul de patru ani numit "Jihadi Junior" a fost filmat detonând o bombă în ultimul video al jihadiștilor ISIS. Isa Dare, fiul tinerei londoneze Grace Khadija care s-a convertit la islamism, apasă butonul care aruncă în aer o mașină în care se aflau patru spioni. Stând triumfător lângă mașina carbonizată, el ridică mâinile în aer, strigând: "Allahu Akbar" (Allah este mare).
Este a doua apariție a băiatului într-un videoclip de propagandă al extremiștilor. El a fost adus în Siria de mama sa în urmă cu trei ani. Femeia ar avea legături cu ucigașii militarului Lee Rigby, ucis pe 22 mai 2013 în cartierul londonez Woolwich, în plină stradă, de către doi islamiști nigerieni, cetățeni britanici.
Se crede că noul videoclip de propagandă al jihadiștilor a fost filmat în orașul sirian Raqqa. În înregistrare, cei patru prizonieri au recunoscut că fie au spionat, fie au complotat împotriva ISIS. Apoi sunt încătușați și urcați în mașina groazei, detonată de băiețel. Înainte de a fi uciși, un luptător ISIS ce stă lângă băiat îl amenință pe David Cameron pentru înarmarea inamicilor în Siria.
Taguri
Articolul anterior Condamnați la 300 de lovituri de bici și un an de închisoare, după ce au dat o petrecere
Articolul următor Biserica respinge avortul, chiar dacă bebelușii sunt afectați de virusul Zika

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei