Vineri, 05 Iunie 2026

Biserica respinge avortul, chiar dacă bebelușii sunt afectați de virusul Zika

de Cuget Liber Vineri, 12 Februarie 2016 82 < 1 min citire
Biserica respinge avortul, chiar dacă bebelușii sunt afectați de virusul Zika
Biserica romano-catolică din Brazilia a respins posibilitatea autorizării avortului în cazurile de microcefalie, afecțiune provocată de virusul Zika.
Microcefalia există în Brazilia de ani de zile. "S-a profitat pentru readucerea în discuție a temei avortului", a declarat într-un cotidian local episcopul Leonardo Ulrich Steiner, secretar general al Conferinței naționale a episcopilor din Brazilia, citat de agerpres.ro. "Promovarea avortului favorizează eugenia, practica selectării oamenilor perfecți", a adăugat acesta.
Legea braziliană permite avortul doar în cazuri de viol sau când viața mamei este în pericol și, din 2012, în cazul fetușilor acefali.
Săptămâna trecută, ONU a recomandat țărilor afectate de Zika, virus suspectat că ar provoca o malformație congenitală numită microcefalie (reducerea cutiei craniene, de natură să dăuneze dezvoltării intelectuale), să permită accesul femeilor la contracepție și avort, temă sensibilă în America Latină, zona cea mai afectată de epidemie.
Taguri
Articolul anterior Înregistrare șocantă cu copilul ISIS
Articolul următor Tot mai mulți români se sinucid, în Italia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei