Joi, 04 Iunie 2026

Insula Iturup, vizitată de Medvedev

de Cuget Liber Sâmbătă, 03 August 2019 176 < 1 min citire
Insula Iturup, vizitată de Medvedev
Premierul rus Dmitri Medvedev s-a deplasat, vineri, în Iturup, una din insulele disputate din arhipelagul Kurilelor de Sud, suscitând protestele Tokyo pe acest subiect, care afectează relațiile ruso-nipone de peste 70 de ani, informează AFP și RIA Novosti.
În trecere în regiunea rusă Sahalin, Dmitri Medvedev a vizitat apoi o serie de infrastructuri din Iturup, una din cele patru insule ale arhipelagului Kurilele de Sud disputate de Japonia (Kunashir, Iturup, Shikotan și Habomai).
"Este pământul nostru... Reprezentanții statului rus vizitează Kurilele și toate celelalte teritorii ale noastre fără a aștepta permisiunea din partea altor țări", a declarat Medvedev, potrivit afirmațiilor difuzate de televiziunea rusă.
Numite "Kurilele de Sud" de către Rusia și "Teritoriile de Nord" de către Japonia, aceste insule vulcanice situate între Marea Ohoțk și Oceanul Pacific se află în centrul unei dispute teritoriale care până acum a împiedicat cele două țări să semneze un tratat de pace după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, chiar dacă și-au restabilit relațiile diplomatice în 1956. Tokyo consideră oficial cele patru insule - circa 20.000 de locuitori- anexate de URSS în 1945 ca făcând "parte integrantă din teritoriul Japoniei".
Taguri
Articolul anterior Se confirmă retragerea SUA din Tratatul INF, acuzată fiind Rusia
Articolul următor Primul eșec electoral al noului premier britanic Boris Johnson

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei