Duminică, 07 Iunie 2026

Inundaţii devastatoare în Texas: Cel puţin 24 de persoane au murit iar 20 de fete sunt date dispărute

de Madalina PETRESCU Sâmbătă, 05 Iulie 2025 269 2 min citire
Inundaţii devastatoare în Texas: Cel puţin 24 de persoane au murit iar 20 de fete sunt date dispărute
Inundaţiile provocate de ploile torenţiale din Texas s-au soldat cu cel puţin 24 de morţi, inclusiv copii. Aproximativ 20 de fete care participau la o tabără de vară sunt date dispărute, iar peste 500 de salvatori participă la operaţiunile de căutare. În regiunea Texas Hill Country au căzut precipitaţii echivalente cu cele din câteva luni, cauzând inundaţii catastrofale de-a lungul răului Guadalupe, au anunţat AP şi AFP.
În câteva ore, în regiunea Texas Hill Country au căzut precipitații echivalente cu cele din câteva luni, provocând moartea a 24 de persoane și dispariția a multor altora, printre care peste 20 de fete care participau la o tabără de vară. Echipele de căutare desfășoară operațiuni de salvare cu bărci în apele învolburate și cu elicoptere.
Autorităţile sunt îngrijorate în special de soarta a aproximativ 750 de copii care participă la o tabără de vară pentru fete pe malul râului. Copiii dispăruți participau la Camp Mystic, o tabără creștină de-a lungul râului Guadalupe, în micul oraș Hunt, releatează News.ro.
"Asta nu înseamnă că sunt printre victime, ar putea fi într-un copac sau fără comunicaţii", declarase anterior viceguvernatorul Texasului, Dan Patrick, într-o conferinţă de presă. Viceguvernatorul a dat citire unui mesaj trimis de directorul taberei, care spunea că au suferit "inundaţii catastrofale" şi nu au "electricitate, apă sau Wi-Fi".
Elinor Lester, în vârstă de 13 ani, a declarat că ea și colegele ei de cabană au trebuit să fie transportate cu elicopterul în siguranță. O furtună violentă a trezit-o din somn în jurul orei 1:30 dimineața, iar când au sosit echipele de salvare, Lester a spus că au legat o frânghie pe care fetele să se țină, în timp ce copiii din cabana ei traversau podul cu apa inundând până la glezne și genunchi.
500 de salvatori au fost mobilizaţi iar operaţiunile continuă şi sâmbătă
Guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, a distribuit pe X un videoclip care arată salvarea unei persoane care se refugiase în vârful unui copac de către un salvator suspendat dintr-un elicopter deasupra apelor tumultoase. "Misiuni de salvare aeriană ca aceasta sunt efectuate 24 de ore pe zi. Nu ne vom opri până când toată lumea nu va fi găsită", a declarat Greg Abbott.
Un oficial din comitatul Kerr, Rob Kelly, a subliniat caracterul brusc al inundaţiilor, care au avut loc în jurul orei 4 dimineaţa (ora SUA) într-o regiune obişnuită cu acest tip de fenomen.
Au fost mobilizaţi aproximativ 500 de salvatori şi 14 elicoptere, în timp ce Garda Naţională din Texas şi Paza de Coastă au trimis întăriri. "Am avut probleme în a ajunge la faţa locului din cauza vremii. Dar în timpul zilei s-a calmat şi am putut să facem mai multe salvări şi căutări", a adăugat el, precizând că operaţiunile vor continua şi sâmbătă.
Taguri
Articolul anterior "Furi mireasa? Fii legal, nu letal!" Campanie MAI despre tradiţiile de nuntă
Articolul următor UPDATE Accident rutier între o motocicletă și un autoturism, la Năvodari

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei