Vineri, 05 Iunie 2026

Inundații devastatoare. Sunt deja 72 de oameni morți!

de Cuget Liber Duminică, 19 Martie 2017 132 1 min citire
Inundații devastatoare. Sunt deja 72 de oameni morți!
Bilanțul persoanelor decedate în urma celor mai grave inundații din Peru din ultimele decenii a crescut la 72, a anunțat duminică premierul Fernando Zavala, 10 dintre acestea pierind în ultimele 24 de ore, informează DPA.
"Țara trece prin unul dintre cele mai grele momente din ultimii ani deoarece numărul persoanelor afectate este mult mai mare în comparație cu dezastrele anterioare", a arătat Zavala.
Circa 572.000 de persoane au fost afectate de inundații, multe dintre acestea fiind evacuate.
Fotografiile publicate înfățișează șuvoaiele umflate care s-au transformat în adevărate râuri care au inundat localități și au luat pe sus autovehicule.
"Sunt locuri în care a plouat mai mult decât în timpul fenomenului El Nino din 1982 și 1998", a precizat Zavala.
Se estimează că aproximativ 70.000 de persoane și-au pierdut toate bunurile din cauza inundațiilor.
Centrul celui de-al treilea cel mai mare oraș din această țară, Trujilio, a fost inundat, iar sute de locuitori din capitala Lima au fost salvați, vineri, de echipele de intervenție din calea șuvoaielor.
Regiunea se confruntă cu fenomene climaterice extreme de la începutul anului, iar țara învecinată, Chile, este afectată de cele mai grave incendii de vegetație din istoria sa după o perioadă de secetă, mai arată sursa citată.
Oamenii de știință au numit acest fenomen "El Nino de coastă" în condițiile în care creșterea cu circa 5 grade Celsius a temperaturii apelor oceanului provoacă precipitații abundente în Anzi.
Taguri
Articolul anterior Plaje de milioane de euro, faleze de doi lei! Fără drumuri de acces și maluri pline de gunoaie
Articolul următor "Niciun alt stat nu va părăsi UE după ce se vor vedea efectele pentru Marea Britanie"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei