Duminică, 07 Iunie 2026

Iohannis: “Turneul în America de Sud a avut rezultate pozitive. România este bine văzută”

de Madalina PETRESCU Marţi, 25 Aprilie 2023 865 1 min citire
Iohannis: “Turneul în America de Sud a avut rezultate pozitive. România este bine văzută”
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că rezultatele turneului pe care l-a efectuat în America de Sud sunt eminamente pozitive, arătând că România este văzută bine, dar că este nevoie de o cooperare economică mult mai aprofundată cu ţările din această zonă, deoarece relaţia în acest domeniu este departe de potenţialul pe care îl are, informează Agerpres.
"Acest turneu a avut rezultate eminamente pozitive. Am avut ocazia să discut, după mulţi ani de când nu s-a mai întâmplat la nivel de preşedinte, cu prieteni tradiţionali ai României, cum astăzi am discutat cu preşedintele Fernandez. Sunt extrem de importante aceste contacte şi mie personal îmi pare rău că ele au avut nevoie de o perioadă atât de lungă ca să se întâmple, dar cred că acum este foarte bine că ne-am văzut. Este foarte important să avem discuţii faţă în faţă şi chiar înainte am discutat cu domnul preşedinte - în Uniunea Europeană, când discutăm despre MERCOSUR şi relaţiile noastre, găsesc un punct de vedere; când discut aici, la faţa locului, pot să înţeleg mult mai bine poziţia prietenilor latino-americani şi să duc aceste concluzii în Consiliul European. (...) Eu cred că prin această vizită am contribuit la o conştientizare importantă la prietenii noştri. România există, este prezentă şi doreşte să aprofundeze aceste relaţii. Am fost primiţi foarte bine peste tot", a spus şeful statului, la Palatul prezidenţial Casa Rosada, în conferinţa comună de presă susţinută cu omologul argentinian, Alberto Fernandez.
Preşedintele Klaus Iohannis încheie cu vizita oficială în Argentina turneul efectuat în America Latină.
Taguri
Articolul anterior Dmitri Medvedev îl ironizează pe Joe Biden, după anunțul privind candidatura pentru al doilea mandat: „Un bunic disperat”
Articolul următor "Societatea este mai valoroasă dacă avem o generaţie educată"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei