Duminică, 07 Iunie 2026

Iranul neagă acuzațiile SUA că ar avea un rol destabilizator în regiune

de Cuget Liber Joi, 07 Decembrie 2017 112 1 min citire
Iranul neagă acuzațiile SUA  că ar avea  un rol destabilizator în regiune
Ministerul de Externe iranian a respins, ieri, acuzațiile SUA potrivit cărora Republica Islamică are un rol destabilizator în regiune, au anunțat media de stat iraniene, relatează Reuters.
Secretarul de stat american, Rex Tillerson, a afirmat, marți, că Iranul comite acțiuni destabilizatoare prin susținerea grupării șiite libaneze proiraniene Hezbollah în Liban, prin furnizarea de rachete pentru rebelii șiiți houthi în Yemen și prin trimiterea de arme și luptători în Siria.
"Repetarea acuzațiilor și minciunilor neîntemeiate nu va ajuta la soluționarea greșelilor mari și strategice pe care America le-a făcut în ultimele decenii împotriva Iranului și a regiunii", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Bahram Qassemi, citat de mass-media de stat.
"Deoarece mai este timp, domnul Tillerson ar trebui să devină mai familiar cu realitățile și istoria regiunii și cu politicile americane și efectele acesteia care au condus la o instabilitate gravă și la moartea a sute de mii de oameni nevinovați, între care femei și copii", a spus el.
Tillerson a afirmat, marți, în cursul unei vizite la Bruxelles, că Iranul trebuie să respecte termenii acordului nuclear din 2015. Acordul semnat de Iran, pe de o parte, și SUA, Marea Britanie, Franța, Rusia, China și Germania, pe de altă parte, vizează respectarea caracterului strict civil și pașnic al programului nuclear iranian, în schimbul ridicării graduale a sancțiunilor internaționale impuse Teheranului.
Președintele SUA, Donald Trump, a refuzat, în octombrie, să certifice faptul că Teheranul respectă termenii acordului internațional din 2015, chiar dacă inspectori internaționali au afirmat contrariul.
Taguri
Articolul anterior SUA: Camera Reprezentanților amenință că taie ajutorul pentru Autoritatea Națională Palestiniană
Articolul următor Germania: Autoritățile investighează accidentul de tren în care au fost rănite 50 de persoane

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei