Duminică, 07 Iunie 2026

Islamiștii cheamă populația să protesteze împotriva înlăturării lui Morsi de la putere

de Cuget Liber Vineri, 12 Iulie 2013 99 < 1 min citire
O alianță alcătuită din 40 de mișcări islamiste egiptene a convocat pentru astăzi manifestații împotriva înlăturării de la putere a președintelui Mohamed Morsi de către armată, relatează agenția EFE, citând un comunicat emis de Frații Musulmani.
Așa-numita Alianță națională pentru apărarea legitimității electorale a lansat populației un apel pentru a participa la manifestațiile care au ca motto "Împreună împotriva loviturii de stat militare sângeroase". În același text, coaliția islamistă respinge recenta declarație constituțională emisă de președintele interimar, Adli Mansour, ce stabilește un calendar pentru reforma constituțională și pentru organizarea de noi alegeri.
Cu o zi în urmă, justiția egipteană a dispus arestarea mai multor responsabili ai Fraților Musulmani, printre care și liderul acestei mișcări, Mohamed Badie, acuzat de instigare la violență în timpul manifestației de luni din fața cazărmii unde este deținut Morsi, incidentele din acest loc soldându-se cu moartea a 55 de persoane. 
Taguri
Articolul anterior Srebrenica, 18 ani de la masacru
Articolul următor Diplomați americani în vizită la UDTTMR

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei