Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Israel-Hamas/ Cel puţin doi morţi şi opt răniţi într-un atac armat la Ierusalim

de Alina DRACOPOL Joi, 30 Noiembrie 2023 398 1 min citire
Israel-Hamas/ Cel puţin doi morţi şi opt răniţi într-un atac armat la Ierusalim
Două persoane au fost ucise joi dimineaţa şi alte opt au fost rănite, dintre care cinci grav, într-un atac cu arme de foc asupra unei staţii de autobuz în vestul Ierusalimului, potrivit poliţiei israeliene, informează AFP şi Reuters.
"Doi terorişti veniţi cu o maşină şi înarmaţi unul cu un M-16 şi altul cu un pistol" au deschis focul în jurul orei 07:40 (05:40), a anunţat şeful poliţiei din Ierusalim, Doron Torgeman, în faţa presei, la locul atentatului.
Magen David Adom, echivalentul israelian al Crucii Roşii, a identificat unul dintre cei doi morţi ca fiind "o tânără de 24 de ani".
Iniţial, Magen David Adom a situat atacul în Ierusalimul de Est, ocupat şi anexat de Israel, înainte de a preciza că acesta a avut loc "la intrarea în Ierusalim" (vest).
"Cei doi suspecţi implicaţi în focurile de armă au fost neutralizaţi la faţa locului", a precizat poliţia.
Acest atac survine în timp ce armistiţiul între Israel şi mişcarea palestiniană islamistă Hamas a fost prelungit in extremis joi dimineaţa pentru o a şaptea zi.
În urmă cu două săptămâni, un soldat israelian a fost ucis şi cinci membri ai forţelor de securitate israeliene au fost răniţi într-un atac la o barieră ce separă Ierusalimul de Cisiordania ocupată, atac revendicat apoi de brigăzile Ezzedin al-Qassam, ramura armată a Hamas. Cei trei atacatori au fost lichidaţi.
Taguri
Articolul anterior Cum să planifici cea mai tare petrecere de Anul Nou
Articolul următor A încetat din viaţă Henry Kissinger, figură marcantă a diplomaţiei americane

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei