Duminică, 07 Iunie 2026

A încetat din viaţă Henry Kissinger, figură marcantă a diplomaţiei americane

de Sorin MIHALACHE Joi, 30 Noiembrie 2023 2395 < 1 min citire
A încetat din viaţă Henry Kissinger, figură marcantă a diplomaţiei americane
Henry Kissinger, figură marcantă a diplomaţiei americane, cu faţete uneori controversate, secretar de stat sub preşedinţii Richard Nixon şi Gerald Ford, a încetat din viaţă la vârsta de 100 de ani, a anunţat organizaţia sa, într-un comunicat de presă, transmite agenţia AFP.
Un jucător cheie în diplomaţia mondială în perioada Războiului Rece, Henry Kissinger a murit în casa sa din Connecticut.
Iniţiind apropierea de Moscova şi Beijing în anii 1970, acest laureat al Premiului Nobel pentru Pace şi-a văzut însă imaginea pătată de pagini întunecate din istoria Statelor Unite, precum sprijinul pentru lovitura de stat din 1973 din Chile sau invazia Timorului de Est în 1975 şi, desigur, războiul din Vietnam. A condus, întotdeauna în cel mai mare secret şi în paralel cu bombardamentele de la Hanoi, negocieri cu Le Duc Tho pentru a pune capăt războiului din Vietnam. Semnarea încetării focului i-a adus în 1973 Premiul Nobel pentru Pace cu nord-vietnamezul, unul dintre cele mai controversate din istoria decernării acestei distincţii. 
Taguri
Articolul anterior Israel-Hamas/ Cel puţin doi morţi şi opt răniţi într-un atac armat la Ierusalim
Articolul următor Predoiu: MAI continuă să-şi doteze forţele cu noi capacităţi de răspuns în situaţii de urgenţă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei