Duminică, 07 Iunie 2026

Israel-Hamas/ Israelienii vor să evacueze oraşul Rafah din Fâşia Gaza în tabere de corturi

de Alina DRACOPOL Marţi, 13 Februarie 2024 1451 < 1 min citire
Israel-Hamas/ Israelienii vor să evacueze oraşul Rafah din Fâşia Gaza în tabere de corturi
Înainte de ofensiva planificată asupra oraşului Rafah din Fâşia Gaza, israelienii vor să evacueze populaţia în tabere mari de corturi lângă frontiera cu Egiptul, scrie luni ziarul Wall Street Journal, preluat de dpa.
Oficiali egipteni citaţi ca surse de publicaţia respectivă au descris propunerea Israelului, care prevede înfiinţarea a 15 tabere de câte 25.000 de corturi pentru palestinieni.
Răspunderea pentru instalarea taberelor şi a unor spitale de campanie ar urma să revină Egiptului, care are frontieră comună cu Fâşia Gaza; la Rafah se află singurul punct de trecere între teritoriul egiptean şi cel controlat de gruparea islamistă Hamas, aflat sub asediu israelian.
Oraşul este supraaglomerat; sute de mii de palestinieni s-au refugiat acolo din alte părţi din Gaza.
În cadrul războiului împotriva Hamas, Israelul pregăteşte în prezent o ofensivă la Rafah, considerat ultimul bastion al islamiştilor din Gaza care au atacat pe teritoriul israelian în 7 octombrie anul trecut.
Conform cotidianului citat, Egiptul a primit propunerea de evacuare a palestinienilor din Rafah în urmă cu câteva zile. Guvernul statului evreu a cerut organizaţiilor din cadrul ONU care acţionează în zonă să sprijine operaţiunea respectivă.
Intenţia israelienilor de a lua cu asalt oraşul a fost puternic criticată pe plan internaţional.
Taguri
Articolul anterior Parchet: 47 de suspecţi, angajaţi ai CNAIR, cercetaţi pentru luare de mită în formă continuată
Articolul următor LIDERII RELIGIOȘI PENTRU PACE

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei