Israelul a redeschis punctele de trecere a frontierei spre Fâşia Gaza în urma armistiţiului încheiat cu Jihadul Islamic palestinian şi mediat de Egipt, transmite agenţia DPA.
- Publicitate -
Punctul de trecere Erez şi cel pentru mărfuri de la Kerem Shalom au fost redeschise, a informat Ministerul Apărării, publicând fotografii cu camioane care traversau frontiera.
Week-end-ul trecut, ministerul a dat publicităţii imagini luate cu camerele de supraveghere arătând atacuri cu mortiere la punctul de trecere de la Erez.
Redeschiderea punctelor de trecere a frontierei este văzută drept un semnal clar al atenuării tensiunilor după zile de lupte, similare escaladării dintre Israel şi Jihadul Islamic în august 2020.