Vineri, 05 Iunie 2026

Israelul cere deschiderea arhivelor Vaticanului

de Cuget Liber Luni, 21 Decembrie 2009 188 < 1 min citire
Israelul a cerut, ieri, deschiderea arhivelor Vaticanului privitoare la Al Doilea Război Mondial, după decizia Papei Benedict al XVI-lea de a relua procesul de beatificare a lui Pius al XII-lea, acuzat că a păstrat tăcerea în timpul Holocaustului, relatează AFP.
"Procesul de beatificare nu ne privește, este o chestiune ce privește Biserica Catolică. În privința lui Pius al XII-lea, este treaba istoricilor să evalueze și de aceea cerem deschiderea arhivelor Vaticanului", a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului israelian de Externe, Yigal Palmor.
Arhivele Vaticanului vor fi disponibile cel mai devreme în 2013, a spus anul trecut rabinul David Rosen, care participă la negocierile privind "acordul fundamental" asupra stabilirii în 1993 de legături diplomatice între Israel și Sfântul Scaun.
Suveranul Pontif a semnat, sâmbătă, decretul prin care se recunosc "virtuțile eroice" ale defunctului Papă, ceea ce îi oferă titlul de "venerabil", etapă indispensabilă pentru continuarea procedurii de beatificare.
Articolul anterior Din cauza frigului, cel puțin 15 persoane au murit în Polonia
Articolul următor Mizeriile Constanței

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei