Israelul a salutat, ieri, decizia SUA de a se retrage din Consiliul ONU pentru drepturile omului, acuzat de Washington de parti-pris antiisraelian, relatează AFP.
- Publicitate -
Statele Unite au anunțat, marți, că se vor retrage din această organizație cu sediul la Geneva, pe care o acuză de ipocrizie și de poziții împotriva Israelului.
"Israelul mulțumește președintelui Donald Trump, secretarului de stat Mike Pompeo și ambasadoarei americane la ONU Nikki Haley pentru decizia lor curajoasă împotriva ipocriziei și minciunilor așa-numitului Consiliu ONU pentru drepturile omului", a transmis, într-un comunicat, biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu.
"De mai mulți ani, CDO (Consiliul pentru drepturile omului) a arătat că este o organizație anti-Israel părtinitoare și ostilă care și-a trădat misiunea de a apăra drepturile omului", se mai arată în comunicat.
CDO a fost creat în 2016 pentru a promova și apăra drepturile omului în întreaga lume, însă rapoartele sale au contrazis deseori prioritățile SUA.