Italia nu intenţionează să trimită soldaţi în Ucraina, a declarat şefa guvernului italian Giorgia Meloni, în urma unui summit virtual organizat de Regatul Unit cu liderii ţărilor gata să garanteze securitatea unui eventual armistiţiu cu Rusia, informează agenţia AFP.
- Publicitate -
„Şefa guvernului a confirmat că Italia intenţionează că continue conlucrarea cu partenerii europeni şi occidentali, precum şi cu SUA, pentru a defini garanţii de securitate credibile şi eficace, reiterând că participarea naţională la o eventuală forţă militară pe teren nu este preconizată", a anunţat guvernul italian într-un comunicat.
Mai multe ţări europene, alături de Ucraina, NATO, Comisia Europeană, Canada şi Australia, au participat la această reuniune virtuală pentru a preciza, potrivit Downing Street, contururile unei coaliţii de ţări care sunt gata să susţină o pace justă şi durabilă în Ucraina.
Rusia, care pune condiţii pentru armistiţiul propus de SUA, a anunţat că a eliberat alte două sate din regiunea Kursk, unde trupele Moscovei au înregistrat progrese importante în ultimele zile.