Premierul italian Giorgia Meloni a anunţat, la Roma, după o întrevedere cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, că Italia va găzdui în iulie următoarea conferinţă privind reconstrucţia Ucrainei, relatează agenţia AFP.
- Publicitate -
„Ucraina nu este singură şi îi vom fi alături atât timp cât va fi necesar", a declarat Giorgia Meloni, precizând că această reuniune va avea loc pe 10 şi 11 iulie 2025.
Italia sprijină ferm Kievul în lupta sa împotriva forţelor ruse, trimiţând ajutoare şi arme, considerând în acelaşi timp că acestea nu trebuie folosite decât pe teritoriul ucrainean.
Meloni a explicat că sprijinul Romei vizează „să pună Ucraina în cele mai bune condiţii posibile pentru a construi o bază de negocieri pentru pace, o pace care nu poate fi o capitulare".