Luni, 08 Iunie 2026

Italia va recupera cadavrele imigranților înecați în Mediterană, pentru a ilustra gravitatea situației actuale

de Cuget Liber Miercuri, 20 Mai 2015 93 1 min citire
Italia va recupera cadavrele imigranților înecați în Mediterană, pentru a ilustra gravitatea situației actuale
Italia va recupera sutele de trupuri neînsuflețite ale imigranților înecați în urma naufragiului ambarcațiunii lor din aprilie, în Mediterana, pentru a-și face partenerii din Uniunea Europeană să înțeleagă gravitatea situației actuale, a declarat marți premierul italian Matteo Renzi, citat de AFP."Vom merge pe fundul mării și vom recupera acest vapor", a spus premierul italian într-o intervenție la televiziune, în contextul în care opoziția față de proiectul Comisiei Europene de a repartiza imigranții între țările UE în baza unui sistem de cote ia amploare.
"Există 500 până la 600 de trupuri acolo. Lumea întreagă trebuie să vadă ce s-a întâmplat, aș vrea ca cei care pretind că nu au văzut nimic să înceteze" să se comporte astfel, a spus el, referindu-se la partenerii europeni ai Italiei care refuză la ajute la primirea valurilor de imigranți care ajung pe coastele sale.
Matteo Renzi a precizat că ranfluarea epavei navei care s-a scufundat luna trecută în largul Libiei va costa "între 15 și 20 de milioane de euro". "Sper că va plăti Uniunea Europeană, dar dacă nu o va face vom plăti noi", a adăugat el.
La bordul ambarcațiunii scufundate se aflau 700 de persoane, printre care și copii, majoritatea îngrămădiți pe puntea inferioară, conform imaginilor difuzate de marina italiană.
Tragedia a declanșat un val de apeluri la găsirea unei soluții pentru a pune capăt traficului de imigranți în Marea Mediterană și pentru reducerea presiunii asupra țărilor aflate în prima linie — precum Italia, Grecia și Malta — pentru primirea acestor solicitanți de azil.
Taguri
Articolul anterior Un jurnalist de investigație, decapitat
Articolul următor Pericolul antibioticelor. Veste bună pentru pacienți!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei