Ministerul Japonez al Apărării a prezentat avionul de vânătoare X-2, care nu poate fi detectat de către radare. El a fost construit în țară, pe aeroportul Komaki, în apropiere de Nagoya.
- Publicitate -
Japonia ar fi cheltuit circa 304 milioane de euro pentru a dezvolta avionul.
Primul zbor este prevăzut pentru jumătatea lunii februarie, înainte ca el să fie livrat Ministerului Apărării, la sfârșitul lui martie 2017, a precizat agenția de achiziție.
Avionul X-2, pus la punct de către Mitsubishi Heavy Industries, are o lungime de 14,2 metri și o lățime de 9,1 metri. El îi succede avionului de vânătoare F-2, dezvoltat în parteneriat cu Statele Unite ale Americii (SUA).