Ministrul Apărării din Japonia, Naoki Tanaka, a ordonat pregătirea scuturilor antirachetă, după ce Coreea de Nord a anunțat lansarea unor rachete cu rază lungă de acțiune. Lansarea acestora ar urma să aibă loc luna viitoare, anunță BBC News.
- Publicitate -
Sistemul antirachetă al japonezilor va fi instalat lângă insula Okinawa, de unde va contracara orice rachetă ce se va apropia de teritoriul japonez.
Autoritățile din Coreea de Nord susțin că racheta ce urmează să fie lansată va ajuta la instalarea unui satelit pe orbită, însă Statele Unite și aliații săi cred că această lansare reprezintă de fapt un test sub acoperire cu rachete, care ar urma să încalce o interdicție a ONU.
"Le-am ordonat oficialilor japonezi să mobilizeze navele de război PAC-3 și Aegis", a declarat Naoki Tanaka.