Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Justin Bieber şi Hailey Bieber au devenit părinţi pentru prima oară. Cei doi au un băieţel

de Madalina PETRESCU Sâmbătă, 24 August 2024 249 < 1 min citire
Justin Bieber şi Hailey Bieber au devenit părinţi pentru prima oară. Cei doi au un băieţel
Superstarul pop canadian Justin Bieber a anunţat vineri naşterea lui Jack Blues, fiul său cu modelul american Hailey Bieber, într-o postare pe Instagram care a adunat rapid milioane de aprecieri.
„Welcome home, Jack Blues Bieber”, a scris cântăreţul în vârstă de 30 de ani, la o fotografie cu piciorul nou-născutului învelit într-o păturică.
Cele două celebrităţi au anunţat în luna mai că aşteaptă un copil, postând atunci pe Instagram o serie de fotografii şi videoclipuri în care apărea modelul şi antreprenorul Hailey Bieber, în vârstă de 27 de ani, într-o rochie albă din dantelă, cu mâna pe pântecul rotunjit.
Jack Blues este primul copil al cuplului, potrivit news.ro
Justin Bieber a devenit o senzaţie pop în 2009, cu o serie de single-uri de succes, inclusiv „Baby” cu rapperul Ludacris şi „Somebody to Love”. Armata sa de fani, cunoscută sub numele de „Beliebers”, a contribuit la transformarea sa într-unul dintre cei mai ascultaţi artişti din toate timpurile.
Taguri
Articolul anterior Pregătirile pentru Festivalul Ivan Patzaichin, aproape de final
Articolul următor De Ziua Independenței Ucrainei, România reafirmă angajamentul ferm pentru sprijinirea Kievului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei