Duminică, 07 Iunie 2026

Justiția UE anulează înghețarea fondurilor fostului președinte Ianukovici

de Cuget Liber Sâmbătă, 13 Iulie 2019 134 < 1 min citire
Justiția UE anulează înghețarea fondurilor fostului președinte Ianukovici
Tribunalul UE a anulat, joi, mai multe decizii europene de prelungire a înghețării fondurilor unor personalități ucrainene, inclusiv fostul președinte Viktor Ianukovici, acuzate de deturnare de fonduri publice și care au fugit din țară după revolta din Maidan în 2014, relatează France Presse.
Justiția europeană consideră în primul rând că Consiliul UE, instituția ce regrupează țările europene, ar fi trebuit să verifice dacă drepturile acestor persoane au fost respectate de justiția ucraineană înainte de a prelungi înghețarea bunurilor lor.
Decizia de a îngheța fondurile și resursele economice ale acestor personalități a fost luată în 2014, când ele au făcut obiectul unor anchete preliminare în Ucraina pentru deturnare de fonduri publice și transfer ilegal în afara țării.
Aceste anchete au condus la declanșarea unei proceduri penale, ceea ce a determinat Consiliul să extindă decizia sa din 2014 pentru perioade succesive de un an.
Tocmai aceste extinderi au fost contestate cu succes în fața justiției europene de Viktor Ianukovici și alți foști responsabili ucraineni.
Taguri
Articolul anterior Bugetul Programului Rabla Plus, suplimentat cu 15 milioane de lei. Tichetele, disponibile de luni
Articolul următor Bani rusești pentru partidul Liga? Salvini: "Suntem incomozi pentru unii"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei