Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi cel al Iranului, Masud Pezeshkian, se vor întâlni vineri, pentru prima dată, în marja unui forum în capitala Turkmenistanului, Aşhabad, a anunţat Kremlinul, transmite agenţia EFE.
- Publicitate -
„Această întrevedere este de mare importanţă atât pentru discutarea problemelor bilaterale, cât şi pentru discutarea deteriorării dramatice a situaţiei în Orientul Mijlociu", a declarat Iuri Uşakov, consilierul pe relaţii externe al Kremlinului.
Într-o declaraţie separată, Uşakov a spus că Putin nu are în plan o întâlnire cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu.
Moscova şi Teheranul au condamnat atât atacurile israeliene împotriva Fâşiei Gaza, cât şi bombardamentele împotriva teritoriilor libanez şi sirian, în timp ce Kremlinul s-a abţinut să critice lansarea de rachete iraniene împotriva Israelului.