Duminică, 07 Iunie 2026

Victor Manea: "L-au îmbătat pe bărbatul acela și l-au pus să îmi jignească familia" Candidatul liberal la Primăria Municipiului Constanța îi acuză pe oamenii din echipa lui Mazăre că au îmbătat un individ și l-au pus să îi jignească părinții, decedați cu ani în urmă

de Cuget Liber Joi, 29 Mai 2008 715 2 min citire
Victor Manea, candidatul PNL la funcția de primar al Constanței, a acuzat, ieri, PSD că practică o campanie mizerabilă, atacându-i familia și părinții decedați.
Liberalul a povestit cum, în timp ce se afla într-o acțiune electorală în Poarta 6, oameni din staff-ul PSD de campanie au pus un individ băut să îl înjure pe el și pe părinții lui, decedați cu ani în urmă. "Staff-ul lui Mazăre l-a îmbătat pe bărbatul acela și l-a pus să îmi jignească familia. Mi-a spus că mă cunoaște și că mama l-a omorât pe tata, tot felul de prostii. Ambii mei părinți sunt decedați de mulți ani și nu am să permit nimănui să-mi atace familia. Sunt bărbat și îmi voi apăra familia ori de câte ori va fi nevoie", a declarat Victor Manea.
Manea a mai precizat că bărbatul turmentat nu era nicicum un simplu pensionar, cum au scris ziarele aservite primarului Mazăre, ci era un individ care își face veacurile prin cârciumile din cartier.
"Să știți că toate aceste tactici staliniste ale PSD nu mă vor da la o parte. Asta arată disperarea lor. Sunt disperați că vor pierde. Eu nu mă voi da la o parte și o să reacționez ferm ori de câte ori cineva se leagă de familia mea. Sunt josnici că recurg la astfel de atacuri, mai ales că părinții mei nu mai există", a adăugat liberalul.
Manea este convins că acest episod nu îi va afecta parcursul electoral spre turul doi de scrutin deoarece orice persoană puternică trebuie să își apere familia, iar constănțenii știu asta.
Victor Manea a dezvăluit că echipa lui Mazăre a pus 100.000 de euro pe capul lui, bani care vor fi oferiți oricărui persoane care are de făcut dezvăluiri despre el.
"S-au pus 100.000 de euro pe capul meu, să vină cineva și să facă dezvăluiri despre mine. Eu sunt un om politic puternic și o să-l trimit pe Mazăre la Rio, să aibă grijă de proprietățile lui de acolo", a spus candidatul PNL.
Articolul anterior Romania’s finance ministry called to list state securities faster, in view of liquidity crisis
Articolul următor "Să se mute Mazăre în blocurile – tunel!"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei