Duminică, 07 Iunie 2026

La iarnă, municipalitatea îi va încălzi pe constănțeni cu avioane Spectacolul aerian Aero Grand Prix, desfășurat în această vară timp de două zile, a primit o suplimentare din partea Consiliului Local în valoare de 700.000 lei, în timp ce prețul gigacaloriei a fost mărit

de Corina POPESCU Marţi, 09 Septembrie 2008 827 2 min citire
Consiliul Local Constanța a aprobat ieri suplimentarea cu 700.000 lei a sumei aprobate inițial pentru finanțarea spectacolului aerian Aero Grand Prix 2008 care s-a derulat în luna iunie. Singurul care s-a împotrivit proiectului cu numărul 28 de pe ordinea de zi a fost democrat-liberalul Cătălin Filișan.
Acordul în tonuri vesele dintre PSD și foștii membri PD-L s-a putut resimți încă de la începutul ședinței. Buzele lui Dănuț Moisoiu s-au mișcat încontinuu în ritmul social-democrat. Atașamentul s-a intensificat mai târziu, Moisoiu vibrând la atingerea călduros-sugestivă a primarului care defila printre consilieri într-o pauză deliberativă. Legătura ombilicală, care leagă pesedeștii de complicii lor, a putut fi evidențiată prin votul consilierilor.
"Cu o mână le dai, cu două le iei"
Așa s-a întâmplat în cazul susținerii proiectului de suplimentare a sumei necesare desfășurării Aero GP 2008. Singurul care a votat împotrivă a fost Filișan. "Angajăm bugetul local în niște cheltuieli total aiurea. Aruncăm cu 7 miliarde pentru că au zburat două avioane în plus. Cu acești bani, subvenționam căldura la oameni", a explicat democrat-liberalul.
În opinia consilierului, există o legătură între acest proiect și cel care privește aprobarea tarifului de distribuție a energiei termice prin puncte termice aflate în exploatarea RADET Constanța. Acesta prevede majorarea tarifului pentru giga-calorie la 90 de lei. "Există o sincronizare. La două luni după ce a avut loc zborul, ne pun pe noi să plătim 7 miliarde. Și ne iau și bani în plus la căldură. Cu o mână le dai, cu două le iei", a argumentat Filișan.
Discriminări locale
O serie de proiecte care vizează subvenționarea cu 50% a dobânzii la creditele ipotecare pentru achiziționarea unei locuințe ajung la limita discriminării. "S-a creat o discriminare. Unora le dăm bani din bugetul local și altora, care nu se încadrează în perioada stabilită de ei (n.r.-23.04.2008-29.08.2008), nu", a mai explicat Filișan, singurul care s-a abținut.
Articolul anterior Romania's leu inches to 3.58 vs. the euro, but shows depreciation trend on the U.S. dollar increase
Articolul următor Ce aduce nou uninominalul?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei