Fundașul stânga farist Laurențiu Florea se căsătorește sâmbătă, la Constanța. De luni, Laurențiu și viitoarea doamnă Florea, Ionela, pleacă în prima parte a lunii de miere, la Paris, urmând ca sejurul să se încheie, la finele lunii mai, într-o stațiune din Grecia.
- Publicitate -
Laurențiu Florea (27 de ani) și Ionela Bonea (24 de ani), învățătoare în Medgidia, își unesc sâmbătă destinele, oficializând o relație care durează de opt ani. Atât cununia civilă, cât și serviciul religios vor avea loc la Biserica "Sf. Mare Mucenic Mina" din Parcul Tăbăcărie, la ora 18, respectiv 18,30, urmând modelul lui Vasilică Cristocea, care s-a căsătorit în același loc.
Petrecerea va avea loc de la ora 20, la Restaurantul "Melody", printre invitații lui Laurențiu aflându-se atât colegii de la Farul, cât și foști coechipieri care sunt acum la alte echipe. "I-am invitat, dintre foștii mei colegi, printre alții, pe Senin, Doicaru, Baicu, Ștefan Ciobanu, Cosmin sau Sorin Mocanu", a declarat Laurențiu, pentru "Cuget Liber".
Tânăra pereche va fi cununată de Cristian și Geanina Bardu, nașul fiind un bun prieten de-al lui Laurențiu, cu care a jucat la Medgidia și care acum evoluează la CS Năvodari.
În luna de miere, Laurențiu și Ionela vor merge la Paris și în Grecia, la Afitos, o micuță localitate din Peninsula Halkidiki, la 80 km sud de Salonic.
Cei doi se vor afla la Paris timp de cinci zile, între 19 și 24 mai, după care se întorc în România, pentru a participa la nunta unui alt farist, mijlocașul Marius Nae, care se căsătorește duminică, 25 mai, la Palatul Snagov, cu Ana, fiica actorilor Mircea Diaconu și Diana Lupescu.
Partea a doua a lunii de miere a soților Florea, din Grecia, se va desfășura între 26 și 31 mai, fotbalistul revenind acasă cu două zile înainte de reunirea lotului Farului, programată pe 2 iunie, la ora 10,30.
"Am ales Parisul pentru că îi place foarte mult Ionelei. E înnebunită după el. Ea a urmat colegiul de institutori, cu specializare pe limba franceză, deci va fi în largul ei la Franța", ne-a mai spus Laurențiu.
După Nae, urmează Farmache
Al treilea jucător al Farului care se însoară în această vară este fundașul dreapta Răzvan Farmache, care o va lua de soție pe Denisa pe 15 iunie, la București.