Duminică, 07 Iunie 2026

Legea pregătirii militare a fost promulgată. Cine este plătit și cine intră în rezervă

de Madalina PETRESCU Sâmbătă, 10 Ianuarie 2026 550 2 min citire
Legea pregătirii militare a fost promulgată. Cine este plătit și cine intră în rezervă
Cetăţenii care au finalizat programul de pregătire militară de bază primesc o indemnizaţie reprezentând trei câştiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului pentru care se face plata, arată Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, promulgată vineri de preşedintele Nicuşor Dan.
Potrivit actului normativ, centrele militare îi iau în evidenţă pe aceştia şi îi introduc în rezerva operaţională.
La instituirea stării de urgenţă şi a stării de asediu sau la declararea stării de mobilizare şi a stării de război, rezerviştii sunt concentraţi şi/sau mobilizaţi potrivit nevoilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale", precizează legea.
Totodată, cetățenii români care au efectuat serviciul militar în armatele statelor membre NATO sau UE sunt luați în evidența centrelor militare din România, cu gradul militar dobândit.
Obligații pentru încorporabili și rezerviști
Legea prevede că cetățenii încorporabili, rezerviștii voluntari și rezerviștii au obligația de a se prezenta la locul, data și ora indicate în ordinul de chemare.
Prin excepție, în cazul stării de asediu, mobilizării sau războiului, cetățenii cu domiciliul în România aflați temporar în străinătate trebuie să se prezinte, în maximum 15 zile de la notificare, la centrele militare unde sunt luați în evidență, pentru clarificarea situației militare și, după caz, primirea ordinului de chemare.
De asemenea, rezerviștii voluntari aflați temporar în afara țării au obligația de a se prezenta la structurile în care sunt încadrați, în termenul prevăzut în contract, în situații de urgență, asediu, mobilizare sau război.
Cine poate participa la programul de pregătire militară
Pe timp de pace, cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, pot solicita Ministerului Apărării Naţionale participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni, în calitate de soldat/gradat voluntar în termen.
Cetăţenii români, bărbaţi şi femei, care au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă ori care au avut calitatea de poliţist sau poliţist de penitenciare, sunt luaţi în evidenţă ca rezervişti.
Taguri
Articolul anterior Nici să mori nu mai poți. Cât costă o înmormântare în 2026
Articolul următor S-a dat alarma! Trei copii s-au rătăcit într-o zonă împădurită

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei