Liderii lumii l-au felicitat pe Donald Trump, după ce republicanul a învins-o pe vicepreşedinta democrată Kamala Harris la alegerile prezidenţiale din SUA, care urmează să se încheie cu o revenire politică uluitoare a candidatului republican, la patru ani după ce a părăsit Casa Albă, relatează agenţia Reuters.
- Publicitate -
„Apreciez angajamentul preşedintelui Donald Trump faţă de abordarea «pace prin putere» în afacerile globale. Acesta este tocmai principiul care poate practic să aducă mai aproape o pace justă în Ucraina", a transmis preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Cancelarul german Olaf Scholz a invocat lunga şi de succes istorie a celor două naţiuni de a colabora pentru a promova prosperitatea şi libertatea de ambele maluri ale Atlanticului. „Vom continua să facem acest lucru în beneficiul cetăţenilor noştri", a punctat politicianul social-democrat.
„Odată cu alegerea prietenului Trump, după o mare luptă, începe o nouă eră. Îmi exprim speranţa că relaţiile dintre Turcia şi SUA se vor întări şi că Trump va pune capăt crizelor şi războaielor regionale şi globale", a spus preşedintele turc Recep Erdogan.
„Politica noastră faţă de Statele Unite este consecventă. Pledăm pentru gestionarea relaţiei noastre pe baza intereselor noastre comune şi a cooperării care aduce beneficii ambelor părţi", a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe chinez, Mao Ning, în timp ce preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi prim-ministrul britanic Keir Starmer s-au arătat „gata de a lucra împreună, umăr la umăr”.
XXX
Donald Trump le-a mulţumit americanilor pentru că l-au ales al 45-lea şi al 47-lea preşedinte al SUA.
„Am scris istorie”, a proclamat Trump în faţa susţinătorilor săi, promiţând să ajute ţara „să se vindece”. „Va fi vârsta de aur a Americii. Este o victorie magnifică pentru toţi americanii şi ne va permite să facem din nou America măreaţă. America ne-a dat un mandat puternic şi fără precedent", a adăugat Trump.
Donald Trump şi-a asigurat victoria în alegeri după ce a câştigat în statele-cheie Pennsylvania, Carolina de Nord şi Georgia.