Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Liderul trupei U2, Bono, a lansat un volum de memorii

de Mircea GHIȚĂ Joi, 03 Noiembrie 2022 217 < 1 min citire
Liderul trupei U2, Bono, a lansat un volum de memorii
Liderul legendarei trupe rock irlandeze U2, Bono, şi-a lansat volumul de memorii intitulat „Surrender”, care reface parcursul excepţional al artistului de la tinereţea petrecută în Dublin până când a devenit unul dintre muzicienii şi filantropii cei mai renumiţi ai planetei, informează AFP. Cartea este structurată în jurul a 40 de melodii ale trupei U2 şi include 40 de desene realizate de muzician.
Pe numele său real Paul David Hewson, Bono nu este doar un autor-compozitor, cântăreţ, chitarist şi un artist realizat; este totodată antreprenor şi un filantrop angajat, care militează de mult timp în sprijinul unor cauze umanitare şi politice importante, de la pacea mondială la lupta împotriva sărăciei şi a unor epidemii cum ar fi SIDA.
În volumul său de memorii de 500 de pagini, Bono, în vârstă de 62 de ani, rememorează parcursul său inedit, de la moartea subită a mamei sale când artistul avea 14 ani la intervenţia chirurgicală pe cord suferită în 2016. Cartea abordează totodată şi aspecte legate de dificultăţile de a compune, precum şi de statutul pseudo-religios al vedetei rock.
Taguri
Articolul anterior 1.906 de cereri de finanțare în industria alimentară și construcții
Articolul următor Consumul energetic pe cap de locuitor a crescut cu 6,8%, în 2021

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei