Patruzeci de persoane au fost ucise marți, în nordul Irakului, într-un atac al forțelor de ordine împotriva unor manifestanți ostili premierului Nuri al-Maliki și în atacuri comise ca măsuri de represalii împotriva militarilor, relatează AFP. Un purtător de cuvânt al manifestanților, Abdel Malek Al-Juburi, a declarat pentru AFP, că forțele antirevoltă "au deschis focul fără discriminare" și "au dat foc la corturi", în care campau sute de manifestanți, de câteva săptămâni, pentru a cere demisia lui Maliki.
- Publicitate -
Potrivit ofițerului, operațiunea viza gruparea rebelă islamistă Naqchbandis, care se opune Guvernului irakian și este foarte activă în Kirkuk. În urma atacului, forțele armate au impus o stare de asediu în regiune, iar piața a fost evacuată. Ulterior, forțele armate au ucis 13 bărbați care au încercat să atace poziții din provincia Kirkuk, ca măsuri de represalii față de incidentul de la Houweijah, conform unor ofițeri, citați de Mediafax.