Vineri, 05 Iunie 2026

Mahmoud Abbas va fi primit, vineri, la Paris

de Cuget Liber Joi, 21 Decembrie 2017 144 < 1 min citire
Mahmoud Abbas va fi primit, vineri, la Paris
Președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, va fi primit, vineri dimineață, de Emmanuel Macron, la două săptămâni după premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a anunțat, ieri, președintele Franței, potrivit AFP.
"Franța are voința de a discuta cu cele două părți, israeliană și palestiniană, cărora nu ne putem substitui pentru a construi pacea", a explicat Emmanuel Macron la finalul unei întrevederi cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei.
"Este o greșeală să dorești să faci acest proces în locul lor. Nu este timpul pentru o inițiativă franceză asupra acestui dosar", a apreciat șeful statului francez.
La 10 decembrie, la finalul unui dejun la Palatul Elysee, Emmanuel Macron l-a îndemnat pe Benjamin Netanyahu să facă "gesturi curajoase" față de palestinieni pentru a ieși din impasul actual și a permite reluarea dialogului israeliano-palestinian.
Președintele francez, Emmanuel Macron, și-a confirmat intenția de a efectua în primăvara sau vara lui 2018 o vizită în Iordania, "un partener indispensabil’ pentru Paris în Orientul Mijlociu.
Taguri
Articolul anterior Donald Trump și Theresa May doresc un acord bilateral "rapid" după Brexit
Articolul următor Cancelarul Sebastian Kurz dorește dezvoltarea legăturilor dintre Austria și Israel

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei