Duminică, 07 Iunie 2026

Mai rar așa ceva! Papa îl destituie pe episcopul conservator american Strickland

de Alina DRACOPOL Sâmbătă, 11 Noiembrie 2023 807 < 1 min citire
Mai rar așa ceva! Papa îl destituie pe episcopul conservator american Strickland
Papa Francisc l-a demis pe episcopul Joseph E. Strickland din Tyler, Texas, unul dintre cei mai înverşunaţi critici ai săi din rândul conservatorilor catolici din Statele Unite, conform unui comunicat al Vaticanului emis sâmbătă, transmite Reuters.
Se întâmplă foarte rar ca un episcop romano-catolic să fie eliberat din funcţie în mod direct. De obicei, episcopilor care intră în conflict cu Vaticanul li se cere să îşi prezinte demisia, pe care papa o acceptă.
Papii iau asemenea măsuri, considerate drastice, atunci când un episcop refuză să îşi dea demisia.
Strickland are 65 de ani, cu 10 ani mai puţin decât vârsta obişnuită de pensionare pentru episcopi.
Joseph E. Strickland, un utilizator obişnuit al reţelelor sociale, care a fost episcop al diecezei din 2012, a scris pe Twitter (actuala X), la începutul acestui an, că respinge "programul papei care subminează depozitul credinţei".
Acţiunea de demitere a urmat unei investigaţii a Vaticanului, la începutul acestui an, privind administraţia diecezei Tyler, despre care presa catolică a relatat că a inclus o analiză a modului în care el a gestionat finanţele.
Taguri
Articolul anterior Deținut criminal, scutit de 30 de ani de detenție și plasat în arest la domiciliu din cauza obezității
Articolul următor MApN - precizări privind repatrierea românilor evacuaţi din Gaza

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei