Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Mama copilei ucisă la Arad, internată în stare de șoc la un centru de îngrijire

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Marţi, 02 Noiembrie 2021 321 1 min citire
Mama copilei ucisă la Arad, internată în stare de șoc la un centru de îngrijire
Fetiţa de 4 ani ucisă la Arad avea autism, iar în momentul crimei mama sa era în maternitate, unde născuse al treilea copil. Un apropiat al familiei a fost cel care a anunţat Poliţia după ce a văzut portretul robot al victimei realizat de anchetatori.În faţa poliţiştilor, suspectul, tatăl copilei, a explicat că fata era tot timpul agitată.
Enervat de faptul că avea prea multe de făcut, tânărul de 23 de ani a recurs la gesturile extreme.
Potrivit surselor apropiate anchetei, acesta este cunoscut pentru consumul de droguri.
Bărbatul și-a recunoscut în cele din urmă faptele și urmează să fie dus în fața Tribunalului din Arad cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acesta a recunoscut și că l-a lăsat acasă pe băiețelul de 3 ani, în timp ce el s-a dus să scape de cadavru.
Potrivit Antena3.ro, mama fetiței s-a externat luni din spital, unde a fost internată timp de 6 zile, pentru că l-a născut pe cel de-al treilea copil.
Când a ajuns acasă, femeia a întrebat unde este fetița, iar concubinul i-a spus inițial că este prin vecini.
Câteva ore mai târziu, cei doi s-au fotografiat și au postat pozele pe Facebook, apoi bărbatul i-a spus femeii că fetița a căzut în baie și s-a lovit.
Mama copilei a fost internată, în stare de șoc, într-un centru de îngrijire.
Taguri
Articolul anterior România este prezentă la World Expo Dubai cu SISPE, cel mai modern sistem integrat Staţie de Pompare Epurare
Articolul următor România finalizează joi, 4 noiembrie, acordul cu SUA pentru implementarea reactoarelor modulare mici

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei