Duminică, 07 Iunie 2026

Mandate de arestare pentru 34 de foști angajați ai televiziunii turce publice TRT

de Cuget Liber Joi, 13 Iulie 2017 174 < 1 min citire
Mandate de arestare pentru 34 de foști angajați  ai televiziunii turce publice TRT
Autoritățile turce au emis, ieri, mandate de arestare pe numele a 34 de foști angajați ai televiziunii publice turce TRT, în cadrul anchetei ce-i vizează pe susținătorii predicatorului musulman Fethullah Gulen, autoexilat în SUA și acuzat de Ankara că s-ar fi aflat în spatele loviturii de stat eșuate din iulie anul trecut, informează Reuters. 
Toți cei 34 sunt suspectați că ar fi utilizatori ByLock, aplicație de mesagerie criptată folosită, potrivit guvernului turc, de susținătorii lui Gulen. Aceste persoane au fost anterior demise, în urma acuzațiilor privind legăturile cu lovitura de stat eșuată. 
În cadrul unei operațiuni separate, poliția turcă a arestat, ieri dimineață, 14 subofițeri, în șase provincii, în cadrul investigației asupra loviturii de stat. 
În jur de 50.000 de oameni au fost arestați și 150.000 de funcționari de stat, inclusiv cadre didactice, judecători și militari, au fost concediați în contextul stării de urgență declarată după puciul eșuat. 
Taguri
Articolul anterior Tragedia zborului MH17, doborât în Ucraina.  "Putin trebuie să-și asume responsabilitatea!"
Articolul următor Atac violent la adresa Angelei Merkel. "Este vinovată pentru violențele de la summitul G20!"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei