Park Ji-hyun, o femeie condamnată la muncă forțată într-unul dintre lagărele nord-coreene, povestește pentru Amnesty International coșmarul prin care a trecut, într-un scurt film intitulat "Celălalt Interviu", o aluzie la comedia aflată în centrul unei dispute între SUA și Coreea de Nord.Pentru a scăpa de foametea din Coreea de Nord din anii '90, Park Ji-hyun a plecat împreună cu fratele ei în China. "Am stat în China aproximativ două săptămâni, când, oamenii cu care stăteam mi-au spus că, dacă vreau să asigur bunăstarea familiei mele, trebuie să mă căsătoresc cu un chinez. Familia mea va trăi din banii pe care îi va primi din vânzarea mea. Când le-am spus că nu aș putea, mi-au zis că familia mea va fi deportată. Atunci am fost de acord", povestește ea.
- Publicitate -
"Lucram mai ceva ca animalele. Trebuia să curățăm un versant pentru a crea câmpuri terasate. Curățam terenul cu mâinile goale", povestește ea. "În iulie, când recoltam cartofii, pe cei mai mici îi mâncam pe loc așa cruzi, cu mizerie pe ei. Într-adevăr, era nespus de rău. Poți spune că toată Coreea de Nord este o mare închisoare. Tututor oamenilor le este foame. Nu le-au mai rămas nici măcar șobolani, șerpi sau plante sălbatice de mâncat".
Ji-hyun a făcut tetanus la picior. Starea ei s-a agravat până când nu a mai putut să muncească și nici măcar să meargă. Autoritățile au eliberat-o din lagăr. Întoarsă în orașul natal, Ji-hyun era bolnavă, fără locuință și singură. Disperată să se întâlnească iar cu fratele ei, ea i-a convins pe traficanți să o ducă înapoi în China.
"Nu îmi venea să cred ochilor ce vedeam atunci când l-am văzut prima dată. Avea gâtul negru, pielea i se exfolia. Am fost șocată. L-am întrebat ce s-a întâmplat. Când a venit toamna, i s-a spus că dacă vrea să mănânce trebuie să se ducă să aducă înapoi semințele de orez; trebuia să le culeagă din pământ. Mi-a spus că mesele lui constau într-o farfurie cu orez și sos de soia, nimic altceva", povestește femeia, referindu-se la întâlnirea cu fratele ei.
"Nu era foarte sigur pentru noi să rămânem în China, așa că am aranjat să plecăm spre Mongolia. Nouă dintre noi s-au îndreptat spre Mongolia, a trebuit să trecem granița pe jos. Toți au trecut peste garduri cu excepția mea și a fiului meu. Am crezut că văd mașini de poliție care se îndreaptă spre locul unde ne aflam. Dacă eram prinsă iar, puteam fi trimisă înapoi în Coreea de Nord. Mi-aș fi pierdut din nou fiul", povestește ea.
