Joi, 04 Iunie 2026

Antrenorul principal al Farului, Ion Marin: "Meritam să câștigăm"

de Sorin MIHALACHE Luni, 29 Septembrie 2008 486 1 min citire
Antrenorul principal al Farului, Ion Marin, a declarat, la conferința de presă organizată după partida cu Oțelul, că echipa sa ar fi meritat să câștige și că punctele scăpate printre degete trebuie recuperate din următoarele două deplasări.
"Nu avem motive de bucurie. Echipa a muncit pentru cele trei puncte, am fost aproape de victorie, am condus cu 1-0, dar nu am reușit să ne desprindem și am permis adversarilor să revină. În plus, a apărut și acel gol de la 60 de metri, iar pe final, am ratat șansa de 2-1, la ocazia lui Chico. După aspectul jocului, meritam să câștigăm. Așa, am ajuns într-o situație mai puțin plăcută, un -5 îngrijorător în clasamentul adevărului. Urmează două deplasări, la Dinamo și Poli Iași, unde vom juca pe viață și pe moarte, pentru că trebuie să recuperăm punctele pierdute astăzi (n.r. - sâmbătă)", a declarat Ion Marin.
Tehnicianul Farului spune că s-a simțit lipsa lui Gerlem și că unii fotbaliști nu au făcut față ritmului jocului.
"Dacă l-am fi avut pe Gerlem și dacă Rusmir nu ar fi avut problemele medicale din ultimele zile (n.r. - includerea sârbului în 11-le titular a fost decisă cu doar câteva minute înainte de fluierul de start), cred că am fi câștigat fără emoții. Din păcate, unii jucători nu au evoluat la nivelul așteptat. Pe Fatai, timid și fără orizont, l-am și schimbat, pentru că adversarii urcau prea ușor pe banda sa. Una peste alta, Farul nu este în criză, pentru că ne putem îmbunătăți adevărul în următoarele două etape", a spus "Săpăligă".
Articolul anterior "Se sperăm că-l voi «opera» eu pe doctorul Pătruț"
Articolul următor Povești triste cu mame care mor la nașterea pruncilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei