Vineri, 05 Iunie 2026

Mii de angajați ai companiei Iberia au protestat la Madrid

de Cuget Liber Vineri, 22 Februarie 2013 231 < 1 min citire
Mii de angajați ai companiei Iberia  au protestat la Madrid
Mii de salariați ai companiei Iberia, aflați în grevă, au ieșit în stradă, miercuri, la Madrid, unde s-au reunit în fața sediului companiei aeriene pentru a denunța suprimarea prevăzută a 3.800 de posturi. În zgomotul asurzitor de fluiere, mega-foane și petarde, manifestanții purtau pan-carte cu inscripții precum "Luați mâinile mur-dare de pe Iberia" sau "Britanicilor, întoar-ceți-vă acasă", pentru a denunța fuziunea, în ianuarie 2011, între British Airways și Iberia, care a dat naștere grupului IAG.
"Este o destructurare totală a companiei din partea British Airways. Conducerea nu vrea să negocieze, spune că are mâinile legate", deplânge Federico Castro, un steward la pensie, în vârstă de 68 de ani, venit să protesteze în numele fiului său în vârstă de 32 de ani, care exercită aceeași profesie. "Ei transformă Iberia într-o companie low-cost în favoarea British Airways", a adăugat el.
Principalele sindicate ale Iberia au făcut apel la trei serii de câte cinci zile de grevă în perioada 18-22 februarie, 4-8 martie și 18-22 martie, pentru a protesta față de suprimarea a 3.800 de locuri de muncă, dintr-un total de aproximativ 20.000, anunțată de IAG în cadrul unui plan de economii.
Taguri
Articolul anterior Record mondial: Portugalia a confiscat suma de 380.200 de euro falși
Articolul următor Cum va fi vremea mâine, la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei