Duminică, 07 Iunie 2026

Mii de manifestanți au cerut, la Barcelona, eliberarea deținuților separatiști

de Cuget Liber Luni, 16 Iulie 2018 241 < 1 min citire
Mii de manifestanți au cerut, la Barcelona, eliberarea deținuților separatiști
Mii de persoane au manifestat, sâmbătă, la Barcelona, pentru a reclama punerea în libertate a liderilor separatiști închiși și revenirea celor care au fugit din Spania, relatează AFP. 
Liderul executivului catalan, Quim Torra, membru al aripii dure a mișcării separatiste, a participat la această manifestație. 
"Fiecare minut petrecut de prizonierii noștri în închisoare și departe de casa, familia și prietenii lor este o perfectă indecență politică, iar noi nu acceptăm asta", a declarat Torra. 
Protestul a fost organizat în timp ce nouă lideri separatiști catalani au fost transferați din instituții penitenciare de lângă Madrid în închisori din Catalonia, într-un gest al guvernului spaniol de a detensiona situația. 
Insuficient însă pentru manifestanții care au purtat pancarte pe care se putea citi "Libertate pentru deținuții politici" și "Vă vrem acasă", alături de drapele catalane în culorile galben, roșu și albastru. 
Acuzați de rebeliune ca și fostul lider al executivului catalan Carles Puidgemont, fugit în Belgia și apoi în Germania, acești deținuți riscă până la 25 de ani de închisoare dacă sunt judecați pentru participarea la tentativa ratată de secesiune, în octombrie, în ziua votului în parlamentul catalan a unei zadarnice declarații unilaterale de independență. 
Taguri
Articolul anterior Igor Dodon, întâlnire cu Vladimir Putin, la Moscova
Articolul următor Franța a marcat Ziua Căderii Bastiliei cu o paradă pe Champs Elysees

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei