Structurile de inspecție ale Administrației Naționale ''Apele Române'' au fost obstrucționate în mod deliberat, atât la nivel central, cât și la nivel local, golind de conținut una dintre cele mai importante funcții ale instituției, aceea de a preveni abuzurile și poluările printr-o prezență constantă în teren, a declarat ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, care a transmis că ANAR trebuie ''reformată din temelii''.
- Publicitate -
Declarațiile ministrei vin după finalizarea acțiunii de verificare dispusă de aceasta la ANAR.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Corpul de Control a finalizat acțiunea dispusă de Diana Buzoianu la ANAR, unul dintre obiectivele principale fiind verificarea modului în care instituția și-a îndeplinit atribuțiile de inspecție, control și gestionare a resurselor umane.
Verificările au confirmat deficiențe majore de organizare, un declin constant al activității de control și o concentrare disproporționată a personalului în structurile administrative, în detrimentul celor operative.
„Am cerut acest control pentru că era nevoie de claritate și adevăr, nu de explicații formale. Apele Române administrează una dintre cele mai importante resurse strategice ale țării, iar oamenii au dreptul să știe cum sunt folosiți banii publici. Concluziile raportului confirmă că am luat decizia corectă atunci când am schimbat conducerea instituției, în urmă cu o lună. Ce am găsit este o structură blocată, cu fonduri pierdute și responsabilități ignorate. Apele Române trebuie reformată din temelii', a declarat ministra, citată în comunicat.
Datele arată o scădere a numărului total de controale de la 10.790 în 2022 la 9.270 în 2024, iar în prima jumătate a anului 2025 au fost realizate doar 3.081. În același interval, ponderea avertismentelor a crescut la peste 63% din totalul sancțiunilor, iar gradul de încasare a amenzilor a coborât sub 20%.
„Structurile de inspecție au fost obstrucționate”
În paralel, numărul de inspectori a scăzut dramatic: Serviciul Inspecția Națională a Apelor, structura responsabilă de coordonarea controalelor la nivel național, avea până de curând doar doi inspectori din 11 posturi aprobate.
„Concluziile raportului confirmă decizia de a schimba conducerea instituției. Este evident că structurile de inspecție au fost obstrucționate în mod deliberat, atât la nivel central, cât și la nivel local, golind de conținut una dintre cele mai importante funcții ale instituției - aceea de a preveni abuzurile și poluările printr-o prezență constantă în teren. Este, de asemenea, clar că toate aceste lucruri nu s-ar fi putut întâmpla fără directori locali care să întoarcă privirea sau care, mai grav, să oprească controalele reale", a mai spus Buzoianu.
În urma raportului, Ministerul Mediului a dispus măsuri imediate.
„Zilele acestea, numărul inspectorilor va fi dublat prin abilitarea șefilor de sisteme de gospodărire a apelor din teritoriu. Urmează o perioadă de câteva luni de instruire pe teren a personalului nou, luni de zile în care aceste persoane vor avea un număr de controale la care vor fi parte, ulterior acestui termen putând chiar ei să coordoneze aceste activități de control. Vor fi stabilite misiuni tematice lunare și criterii minime de performanță - fiecare inspector urmând să efectueze cel puțin 20-30 de controale pe lună. În acest moment media este de aproximativ 50 de controale pe inspector, pentru primele zece luni ale anului 2025, un lucru total inadmisibil", a afirmat aceasta.
Analiza Corpului de Control a mai arătat că structura centrală a ANAR a crescut cu 17% în ultimii cinci ani, depășind limita legală de posturi de conducere prevăzută de Codul Administrativ.