Ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat că Polonia trebuie să se pregătească urgent pentru ameninţarea unui război cu Rusia, relatează agenţia DPA.
- Publicitate -
În interviul acordat ziarului „Super Express”, ministrul polonez a fost întrebat dacă el consideră posibilă în final o înfrângere militară a Ucrainei în faţa Rusiei şi o invadare ulterioară a Poloniei într-un asemenea scenariu.
„Mă aştept la orice scenariu şi le iau în serios pe cele mai rele. Aceasta este sarcina unui ministru al apărării în situaţia în care ne regăsim astăzi", a răspuns Kosiniak-Kamysz, membru al recent numitului guvern condus de liberalul Donald Tusk.
Acelaşi ministru, în vârstă de 42 de ani, a ţinut să adauge că nu a „spus aceste cuvinte din senin”, ci le-a cântărit cu atenţie înainte.
El a mai menţionat că ministerul pe care-l conduce a început să facă paşi concreţi pentru a se pregăti pentru ameninţarea despre care a vorbit, examinând inclusiv lacunele în aprovizionarea armatei cu echipamente militare. Deşi achiziţiile de armament pe scară extinsă sunt foarte importante, echipamentul individual al fiecărui soldat trebuie tratat cu aceeaşi seriozitate, a indicat ministrul polonez.