Sâmbătă, 06 Iunie 2026

MIRACOL SAU GREȘEALĂ MEDICALĂ? "Dumnezeu a avut milă de mine"

de Cuget Liber Marţi, 25 Februarie 2020 234 1 min citire
MIRACOL SAU GREȘEALĂ MEDICALĂ? "Dumnezeu a avut milă de mine"
Sursa foto: Digi 24
O femeie de 83 de ani, din Ucraina, a revenit la viață la zece ore după ce a fost declarată moartă, au dezvăluit medicii, potrivit Digi 24.
Ksenia Didukh a fost declarată decedată acasă, în orașul Stryzhavka, săptămâna trecută, după ce paramedicii chemați de o rudă au găsit-o fără puls. Însă zece ore mai târziu, după ce familia stabilise cu preotul detaliile pentru înmormântare și după ce mormântul a fost săpat, femeia a început să dea semne de viață și a fost dusă la spital, unde și-a recăpătat cunoștința.
Vorbind despre experiența ei, Ksenia a spus că a văzut "împărăția cerurilor" și l-a auzit pe tatăl ei strigând-o. "Mi-am deschis ochii, iar oameni în alb stăteau în jurul meu. Am crezut că sunt îngeri, dar erau doctori. Se pare că Dumnezeu a avut milă de mine", a mai spus femeia.
Fiica ei, Tetyana Potomchenko, a declarat că paramedicii au fost chemați prima dată în jurul orei 6:00 dimineața, când mama ei, o asistentă pensionară, a căzut grav bolnavă. Medicii au spus atunci că nu are rost să o ducă la spital, pentru că murise. Aceștia au efectuat un EKG pentru a-i verifica pulsul și au descoperit că aparatul arăta o linie dreaptă. Prin urmare, i-au declarat decesul.
Familia a început imediat pegătirile pentru înmormântare: a fost angajat preotul, s-a săpat mormântul și s-a stabilit meniul pentru cina funerară. Fiica femeii a spus: "În jurul orei 19:30 am atins-o pe frunte și era caldă. Era vie. Certificatul de deces trebuia anulat". Ksenia a fost dusă la spital, medicii au constatat că era în comă, dar și-a revenit în scurt timp și a început să vorbească cu medicii.
Taguri
Articolul anterior Fără apă caldă sau rece! Vezi zonele afectate!
Articolul următor Inspector în stare de ebrietate la serviciu! Va fi cercetat disciplinar

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei