Vineri, 05 Iunie 2026

Mironescu critică PSD pentru "lipsa de decență" din campania electorală

de Ada CODĂU Luni, 24 Noiembrie 2008 779 3 min citire
Deputatul PD-L Laurențiu Mironescu și candidata pe Colegiul 8 la Camera Deputaților, Paloma Petrescu, au vorbit ieri, în cadrul unei conferințe de presă, despre programul de guvernare propus de Partidul Democrat-Liberal la nivel național, dar și despre "un decont, pe final de campanie", al acțiunilor electorale din Constanța.
Astfel, referindu-se la programele celorlalte partide de pe scena politică românească și îndeosebi la măsurile propuse de ele cu privire la contracararea crizei financiare mondiale, Mironescu a explicat că, în opinia sa, "nu le este naturală postura de salvatori ai națiunii". Mai mult decât atât, aspirantul la un nou mandat de deputat pe Colegiul 7 a precizat că, în vreme ce alte "programe conțin promisiuni care n-au niciun fel de susținere financiară și politică", PD-L- ul este "singurul partid din România care a considerat nimerit să-și amendeze programul de guvernare 2008 - 2012 cu niște măsuri impuse de criza care străbate toată lumea și, implicit, România". Nu în ultimul rând, menționând că "programul PD-L este unul bazat pe surse financiare verificate", el a amintit și câteva măsuri incluse în "programul anticriză" și anume: menținerea cotei unice de impozitare, eliminarea a o sută de biruri și taxe din cele 244 existente în prezent, precum și diminuarea birocrației în ceea ce privește sursele de finanțare.
Aspiranta PD-L pe Colegiul 8 la deputați a vorbit, și ea, despre viitorul Executiv din România, dar s-a referit cu precădere la Strategia Națională pentru Educație, elaborată de Comisia Prezidențială pentru Educație, strategie care va intra în vigoare după alegerile parlamentare.
Candidați la primărie
Cât privește actuala campanie electorală pentru alegerile generale din 30 noiembrie, Laurențiu Mironescu a criticat, tot în cadrul conferinței de ieri, atât "sindromul Ceaușescu, vizavi de organizarea de mitinguri", identificat în campania contracandidaților social-democrați, cât și "lipsa de decență" a acestora. Concret, deputatul PD-L a declarat: "Dacă pe mine m-a costat 126 de milioane toată campania de afișaj, cât i-a costat pe cei de la PSD, în contextul în care raportul între mijloacele noastre și ale lor este unul de 1 la 30?!". În aceeași ordine de idei, pedelistul a subliniat că, în pofida faptului că doctrina PSD este una social-democrată și, deci, orientată explicit către oameni, PSD-ul practică un "cult al personalității cât se poate de pregnant": "Unul pe care campania l-a costat de 30 de ori mai mult decât pe mine se gândește la cum să se promoveze, la cum să-și facă un cult al personalității cât mai pregnant, sau la cum să dirijeze fondurile, fie ele și de campanie, către un interes public?!", s-a întrebat, retoric, Mironescu.
"Ziua roșu, noaptea roșu, dimineața roșu iară…"
"Ziua roșu, noaptea roșu, dimineața roșu iară" este numele unui material prezentat ieri de Mironescu și în care deputatul îi acuză pe candidații PSD Constanța de faptul că, "potrivit principiului vaselor comunicante, ei confiscă orice suprafață din oraș, legătura dintre Primărie și campania PSD fiind de așa natură că nu-ți dai seama cine, cum plătește și cum promovează". În materialul subintitulat "Epopeea electorală din Constanța" apare ilustrat și ceea ce se numește "ctitoria administrației locale", aspect exemplificat, printre altele, și de o mașină "tapetată" cu posterele și însemnele PSD, dar și de cazul unor familii fără adăpost. "E situația câtorva familii fără adăpost, care și-au făcut sub podul IPMC sufragerii și dormitoare, cu bibelouri pe masă. Asta se întâmplă sub pod, la 50 de metri distanță de mașina PSD-ului. Asta e lipsa de decență a campaniei social-democraților", a conchis aspirantul PD-L la un mandat de deputat pe Colegiul 7.
Articolul anterior Cele mai periculoase E-uri (IV)
Articolul următor Democrat-liberalul Gigi Chiru vine în sprijinul bolnavilor de leucemie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei