Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Misterioasele "grupuri ale morții" dau bătăi de cap autorităților din Rusia

de Cuget Liber Vineri, 31 Martie 2017 282 < 1 min citire
Misterioasele "grupuri ale morții" dau bătăi de cap autorităților  din Rusia
 De mai multe luni, neliniștea s-a transformat în panică în Rusia: misterioase "grupuri ale morții" ar incita adolescenții pe internet să-și pună capăt zilelor, determinând autoritățile să reacționeze, relatează AFP. 
Dezvăluită în mai 2016 de o anchetă a publicației Novaia Gazeta, existența acestor grupuri pe populara rețea de socializare VKontakte din Rusia (Facebook-ul rusesc) a provocat dezbateri aprinse în societatea rusă, unde tema sinuciderii este un subiect tabu. 
Informația a ajuns până și în atenția Kremlinului: președintele Vladimir Putin și-a exprimat public îngrijorarea cu privire la acest fenomen, cerând o înăsprire a pedepselor pentru incitare la sinucidere, care acum se pedepsește cu trei ani de închisoare. 
Conform Novaia Gazeta, din cei 130 de adolescenți care și-au pus capăt zilelor între noiembrie 2015 și aprilie 2016 în Rusia, mai multe zeci au făcut-o la instigarea bizară a unor "mentori" întâlniți în grupuri online închise, care afișează o simbolistică enigmatică și propagă cultul sinuciderii. 
Dintre acești "mentori", unul singur a fost reținut pentru faptele sale: în noiembrie, Comitetul de Anchetă din Sankt-Petersburg a anunțat arestarea unui anume Filip Budeikin, 22 de ani. El este acuzat că a instigat la sinucidere 15 adolescenți prin rețeaua VKontakte. 
Taguri
Articolul anterior Adio, dar rămân cu tine! Mesajul Marii Britanii pentru Uniunea Europeană
Articolul următor Franța este în alertă! Numărul deținuților a atins un nivel record

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei