Învingătorul alegerilor generale din Grecia, Kyriakos Mitsotakis, exponent al unui curent modernizator al conservatorismului, și-a propus eliberarea țării sale de ceea ce el consideră ca fiind idei învechite de stânga și transformarea statului elen, cu o politică de impozite joase, într-un paradis al mediului antreprenorial, scrie EFE.
- Publicitate -
Trei ani și jumătate după ce a devenit, la 48 de ani, cel mai tânăr lider al formațiunii conservatoare Noua Democrație, Kyriakos Mitsotakis și-a condus partidul, într-un interval de 40 de zile, la două victorii zdrobitoare asupra partidului de stânga Syriza al premierului Alexis Tsipras, care a guvernat țara din ianuarie 2015.
Ca președinte al Noii Democrații, Mitsotakis a dorit să-și creeze o imagine de lider care va moderniza țara și care o va face competitivă pentru secolul al XXI-lea.
El a pus în centrul programului său politic companiile și clasa medie, aceasta din urmă fiind cea mai afectată de creșterea presiunii fiscale în ultimii ani.
Viitorul prim-ministru a promis că, printre principalele măsuri, se vor regăsi scăderea impozitelor și reducerea cheltuielilor publice printr-o mai mare cooperare a statului cu sectorul privat, precum și reducerea numărului de funcționa