Șefii de state și de guverne din Uniunea Africană, reuniți la un summit la Addis Abeba, l-au ales pe liderul libian Muammar Gaddafi la conducerea organizației, pentru un an, în locul președintelui tanzanian Jakaya Kikwete, relatează AFP.
- Publicitate -
"Ghidul libian a fost ales, în cursul unei ședințe cu ușile închise, de către șefii de state pentru a conduce timp de un an Uniunea Africană", a declarat purtătorul de cuvânt Mejri-Cheikh.
"Se adresează Adunării acum, ca nou președinte, pentru a-și prezenta programul și intențiile", a adăugat purtătorul de cuvânt. Uniunea Africană are 53 de membri.